Greenberg e cel mai lucid dintre filmele lui Noah Baumbauch despre albii middle-class spoliati de curentele solipsiste din anii 80-90 (shoegaze, de exemplu) si care, ajunsi la peste 40 de ani, se confrunta cu aceleasi probleme pe care le aveau la 20: conflictele cu parintii, incapacitatea de a lega prietenii si de a sustine familii, spectrul ratarii intelectuale.

Greenberg e, asadar, cel mai lucid film din opera de 15 ani a lui Baumbauch pentru ca renunta la set piece-uri care rezuma o generatie- in The Squid and the whale avem o familie mic burgheza new yorkeza viciata transversal- mama nimfomana, tata scriitor frustrat de insucces, fiu cleptoman intelectual si alt fiu profanator-masturbator la 10 ani, iar in Margot at the wedding avem conflicte familiale si snapshoturi cu adolescenti intarziati, oripilati de gandul de a avea o viata concreta si niste posesii aferente: familie, cariera. Baumbauch renunta la a inventaria devenirea unui asemenea specimen si se axeaza pe zbaterea cu bataie scurta si finalitate infima a eroului principal, un evreu de 40 de ani, inteligent, ratat si cinic, Roger Greenberg (Ben Stiller).

Roger are 40 de ani si a stat o vreme intr-un sanatoriu. In anii 90, formatia in care canta a pierdut un contract profesionist, membrii ajungand sa faca, din cauza lui, dupa cum zice splendid fostul chitarist (jucat de Rhys Ifans), cea mai mare “nazbatie”: sa traiasca vietile altor oameni. Roger vine in Los Angeles, la fratelui sau, un corporatist instarit, pentru a avea grija de casa pana acesta pleaca cu sotia si copiii in Vietnam. Pentru Roger, totul e insuportabil: zborul cu avionul, Starbucks(multumesc), taxiurile pentru caini, comoditatea cu insertii de lux din suburbii, petrecerile, contactul cu alti oameni. Practic, Roger nu gaseste nicaieri vreo legatura viabila cu oamenii si actiunile lor; din disperarea si amaraciunea (comice) cu care misuna in lume am putea intelege ca ar vrea o viata normala, dar nu gaseste niciun context tolerabil iar compromisul nu atat ca ii e antipatic, cat complet strain.

Roger o cunoaste mai apoi pe Florence(Greta Gerwig), asistenta familiei fratelui sau. Tipa e o neo hippie fara nicio aspiratie intelectuala sau profesionala; nu are nici voracitatea pentru experiente&oameni pe care o au mirunele si nici cinismul pentru a exploata lumea in folosul ei. Se culca cu necunoscuti nu pentru ca ar vrea neaparat sau pentru recorduri erotice, ci pentru ca nu gaseste forta sa spuna “nu” unui argument de genul “hai”. Relatia dintr ei e, pe alocuri, prea formulaic de “anti-formulaica”. Cuplurile standard din rom comuri isi scriu sms-uri, beau lattes, au parte de gaguri la petreceri sau shopping, alearga prin Central Park cu o voiosie exacerbata. Roger si Florence, pe de alta parte, sunt incapabili sa duca o conversatie la bun sfarsit, n-au energie sa faca sex, isi petrec timpul ducand cainele la medic, Roger o abandoneaza pe Florence intr-un restaurant in urma unei crize de nervi.

Roger n-are parte de suportul lui Baumbauch aproape deloc. E lasat sa se afunde tot mai mult in genul de viata care l-a bagat odata la balamuc, iar actiunile lui sunt intortocheate si arareori rezonabile. Roger e, la urma urmei, insuportabil, dar reuseste sa obtina niste clementa pentru ca e, totusi, un nemernic cinic ajuns la podea, cu o lume intreaga out to get him. Nu poti sa nu-l simpatizezi macar putin. Asta si datorita lui Stiller- e cel mai bun joc al sau dintotdeauna, fara niciun reziduu a la Zoolander, fara nicio badaranie a la Meet the Fockers. Pana la urma, orice actor de comedie care se “inalta” ajunge sa joace un rol dramatic jos palaria. Greta Gerwig (noua Zoey Deschannel, queen of the mumblecore, dupa ce ZD s-a vandut in dulcegarii docile gen 500 days of summer) reuseste sa nu aiba nicio trasatura distinctiva, asa cum se cere in productiile de larga circulatie ( nu e quirky, n-are niciun accent, nu e nevrotica, nu e nimic, la urma urmei). E probabil cea mai buna evolutie feminina de mult timp incoace intr-un indie (femeile din indie-uri fiind atata de formale si copiabile incat le gasesti imediat dupa aparitia filmului si pe strada-vezi Juno).