„Casanova” al lui Marius Th. Barna democratizează filmul românesc. Toate personajele sunt secundare, actorii sunt şterşi, montajul e la nivel de amatori. Filmul mizează totul pe clişee, nedepăşind profunzimea ştirilor sau a bârfelor între gospodine. Nimic pretenţios în acest film: nici măcar o poveste clară.

Ioana e o tânără funcţionară care joacă într-o reclamă la prezervativele Casanova. Tatăl ei, militar de carieră, e revoltat, iar colegii o ironizează grosolan. Scandalul pare firesc pentru toată lumea, în afară de Ioana, care nu înţelege legile nescrise pe care pare să le fi încălcat. Premisă pentru un film serios: o eroină kafkiană într-o societate absurdă, cu reguli obscure şi proteice. Dar pretextul scandalului e repede uitat, pentru a face loc altor pretexte, altor poveşti care încep, dar nu ajung niciunde.

După ce cunoaşte un proxenet, pe Gino, Ioana ajunge să danseze la petreceri private. Apoi, abandonează dansul din motive pe care nu le aflăm, la fel cum nu aflăm nimic nici despre Gino. Ioana dansează la un moment dat pentru un bătrân intelectual, care o „înţelege” (adică îi murmură clişee la care ea suspină); fata promite să se întoarcă, dar bătrânul e uitat definitiv. Dansurile Ioanei sunt una din marile rateuri ale filmului: Maria Dinulescu, prost machiată, e o combinaţie grotescă de corp infantil şi faţă îmbătrânită, încât aşa-zisul ei erotism devine obscen chiar şi fără nuditate. (Celelalte scene erotice ne arată oameni complet îmbrăcaţi care mimează actul sexual.)

Mai apoi, Ioana are o relaţie cu şeful agenţiei de publicitate care a plasat-o în reclama la prezervative. Mimi Brănescu, stângaci şi cu mimica împietrită, este un june-prim complet necreditabil. Nici despre acest personaj nu aflăm mai nimic, dacă nu cumva acceptăm caracterizarea nevestei înşelate, care îl descrie ca „porcu’ naibii”. Şeful-amant este cel care o implică pe Ioana în campania electorală a domnului Ionescu – încă o poveste colaterală care nu duce niciunde.

Relaţia Ioanei cu părinţii pare, totuşi, cel mai caricatural filon al filmului. Tatăl militar are două-trei replici despre curaj şi familie, iar despre bunică nu trebuie spus mai mult decât că e jucată de Monica Ghiuţă (bunica de pe sticla de ulei). Mama, îngrijorată, dă mereu telefoane, iar întreaga familie trece de la a o respinge pe Ioana la a fi mândră de ea, fără să aflăm vreodată cum.

În fine, întreaga poveste e presărată (sau mai bine împănată) cu „probleme sociale”. Bineînţeles, ele sunt luate dintr-o agendă publică artificială, alimentată de ştiri şi de bloguri. O prostituată îşi povesteşte viaţa fără să o-ntrebe cineva, doi politicieni se ceartă la TV, „copiii de bani gata” sunt perverşi. Iar apoi (în plin film despre o fată marginalizată pentru că a făcut reclamă la prezervative!) eroina e sunată de mama îngrijorată: „Mamă, hai acasă că tata pleacă-n Iraq!”