Cu ceva timp in urma Jurnalul National a desfasurat campania ecologica Descopera Romania. Motivul, descris in materialul introductiv: reporterii doreu sa atace duşmanii naturii. Perfizi ca nişte limbrici, insistenţi ca nişte vîrcolaci cu dinţi ascuţiţi şi limbi lipicioase, acestia se pisa suspinînd de mulţumire, la poalele Peşterii Sfîntului Casian al Dobrogei.

Asta in timp ce capitalişti sălbatici de cumetrie  care se  îndoapa, beau, se împerecheza si se pisa (din nou) în templul naturii si al credintei, fix la gura Peşterii Sfîntului Casian.

Cum arata o campanie de reportaje eco pornita sub asemenea auspicii?

Prima drama eco: la Herculane, nesimtirea a mancat putzele statuilor:

Herculane, Herculane, apa ce te bagă în boale (Ionela Gavriliu, Paul Rogojinaru)

Faţadele caselor, splendide în arhitectura lor mediteraneană, cu porticuri şi pavilioane cochete, îşi afişează statuile cu puţele şi nasurile mîncate de un duşman mai aprig decît timpul. Nesimţirea.       

Situatia e grava, si asa cum zicea Tina Turner in Mad Max, doar un erou ne mai poate salva:

Greu îţi poţi imagina că se va găsi un investitor cu puterea lui Hercule, care să ucidă hidra de interese ce s-a ţesut în jurul acestei minuni naturale.

Greu? Deloc.E limpede cine ar putea salva lucrurile: Sfantul Casian din Dobrogea! El ar putea sa ucida hidra. Si sa dea putzele inapoi.

Drama eco: haldele de uraniu de la Baitza.

In materialul de deschidere a campaniei, redactia Jurnalul afirma:

Caravana Jurnalul Naţional va bate la poarta marilor poluatori industriali, pentru a le cere să înceteze odată să ne mai împută aerul şi apa.

Ne si putem inchipui o absolventa CRP cu breton pe o parte, maieu colorat si tenisi, dand cu pumnul intr-un gard de fabrica si strigand “Huo, opriti!”

Iata insa ca la Baitza, reporterii nu au dat cu pumnul in poarta, ci au intrat in incinta poluatorului – dupa cum ei insisi recunosc senini- pretextand ca vor sa faca sex. Pe haldele de uraniu. Si apoi au intitulat reportajul rezultat din acest demers:

Obiectiv strategic străpuns de iubire (Carmen Dragomir, Diana Rotaru)

Ce au aflat cei doi, care se descriu drept:

o pereche de jurnalişti "îndrăgostiţi" (…) care rîvnesc la o promenadă prin locuri ferite (…) si care au intrat direct pe poarta principală ca să petreacă romantico-iradiat.

Ei au aflat secretul minereului (dar nu ni se spune daca in timpul promenadei prin locuri ferite)

Secretul minerului e unul mare şi ascuns. Sfios, îl şoptesc bătrînii pe sub singurul dinte victorios, îl confirmă ăi mai în putere şi se tem de el tinerii. Pe aici bîntuie impotenţa.

Intr-alta ordine de idei:

Imaginea vizuală se îndulceşte peste colinele despre care n-ai crede că  îmbrăţişează o bombă atomică.

Asta in timp ce:

Setea de minereu dusa la extrem nu e o rusine.

Iar o localnica:

Avea ea o presimţire de ceva vreme, că blestemul ăsta radioactiv o s-o prindă la cotitură. A prins-o în maşină, celebrul accident din faţa unei cruci.

Oare blestemul a fugit dupa masina in care ea incerca sa scape? Asa, ca robotul negativ din Terminator 2?

Nu in ultimul rand, plangerile localnicilor sint  rezumate printr-o fraza ce aminteste de bancul cu cei trei cai pe o pajiste: unul alb, unul negru si unul mai incolo:

Deşi toate instituţiile susţin că radioactivitatea se încadrează în parametri, oamenii se plîng de calviţie, dinţi stricaţi, unghii bolnave şi apă contaminată.

Drama eco: Reporterii au kinda sorta auzit ca in Cheile Rametzului se construiesc ilegal vile, dar nu se obosesc sa aduca dovezi

Cocini de lux pe Valea Rîmetzului (Ionela Gavriliu, Paul Rogojinaru)

De ce sint vilele cocini de lux? Pentru ca in alta parte in material, proprietarii lor sint numiti rametzi cu colti de argint. 

E ca si cand reporterii de la Jurnalul ne-ar da coate, multumiti peste masura de gaselnita lor: "Cheile Rametzului - rametzi, hahha, v-ati prins? hahaha"

In rest:

Animalele pădurii s-au risipit care încotro prin văgăuni, aerul ozonat şi mirosul de verde crud al brazilor au fost sufocate de grătare sfîrîinde.

"Animalele padurii" e o formulare de compunere, clasa a III-a. Si cum sufoci aerul? Il strangi de gat pana ramane fara oxigen?

În absenţa unui plan urbanistic de zonă, multe construcţii au fost ridicate la  întîmplare, unele dintre ele neavînd nici azi avize şi autorizaţii de construire.

"Neavînd nici azi"? Avizele si autorizatiile de constructie se pot da si retrospectiv?? Ce inseamna "multe", ce inseamna "unele"?  Care e de fapt statutul constructiilor intr-o zona rezervata? Pana la urma, exista sau nu exista avize, si daca da, cine le-a dat? Si in general, pe ce se bazeaza afirmatiile astea vagi? Care e sursa?

Ca tot veni vorba, asta e una din marile probleme cu jurnalismul narativ. Pentru ca daca, intr-un spatiu limitat nu incape si jurnalismul, si naratiunea, ce credeti ca primeaza? Iata:

În curtea fără garduri, trei găini costelive scurmau pămîntul. Un corcoduş cu crengile grele de fructe se copsese în mijlocul ogrăzii, promiţător pentru oale întregi de chisăliţă. Pînă spre toamnă, găinile puteau ciuguli uşurate. N-aveau să fie tăiate.

Si nu in ultimul rand, o formulare stupefianta:

Civilizaţia grătarelor avansa pe nesimţite spre bojdeuca lui nea Vasile, urmînd să  o înghită lacom.

Drama eco: “Norii de cenuşă i-au adus la disperare pe locuitorii din preajma Termocentralei din Paroşeni”

Furtunile cenuşii (Costin Anghel)

De fiecare dată cînd vîntul îşi face de cap şi vîntură în atmosferă zgura şi cenuşa din depozitele unităţii, pentru oameni se dezlănţuie un adevărat iad. (…) Să respiri în zona cuprinsă de furtună este o faptă curajoasă şi o încercare sortită din start eşecului

Ah, curajul de a respira, si nu oricum, ci atunci cand vantul vantura… 

In continuare, reporterul rezuma problemele printr-o exprimare luata parca de pe dosul unui dvd:

Pentru oamenii de rînd însă... Termocentrala rămîne vecinul pe care şi-ar dori să nu-l fi cunoscut niciodată!

Dar cenusa termocentralei nu e singura problema a locuitorilor din paroseni:

Cînd îl întrebi de termocentrală pur şi simplu ia foc!

Aparent, acestia sufera si de combustie spontana.

Drama eco: in cateva sate din mehedinti, oamenii sufera de o boala genetica de rinichi, posibil din cauza apei pe care o beau, ceea ce  le-a sugerat repoterilor titlul de mare ineptitudine:

Blestemul rinichilor uscati de apa (Carmen Dragomir, Diana Rotaru)

Ei ne mai spun si ca:

LOGICA E SEACĂ, NU ŞTIE SĂ DANSEZE. E rece ca un cadavru.

Oare Diana Rotaru a dansat cu logica la vreun bal in facultate, si logica a calcat-o pe picioare? Oricum, antipatia fata de logica explica enunturi precum:

Maladia le condamna copiii, ca un testament neparafat.

Adica ii condamna sa nu-si poata imparti averile? Sau:

Uretmia a făcut ochi în satul românesc ca un pui ieşit din clocitoare. Nu a cruţat. Fraţi, surori, cumnaţi... A spintecat dintr-o suflare.

Teribile animale, puii astia proaspat iesiti din clocitoare..

Si daca logica nu stie sa danseze, in schimb jurnalismul narativ zburda liber:

Casa Mariei se surpă de viaţă, la fel ca ea. La 57 de ani e o stafie care-şi plimbă trupul sprijinindu-se de-un par. Stă pe-o laviţă peticită afară, în curte. Slăbită. Singură. Vlăguită de putere şi de voinţă

Drama eco: degradarea unei faleze cu fosile

Dinozaurii din stînci (Paula Anastasia Tudor)

O faleza înalta spectaculoasa, ce-şi expune cu dezinvoltură dedesubturile şi vîrsta. (…) Pe lîngă ea, Dunărea, ce curge la o aruncătură de băţ, e un copil.

Vai! ce batrana nesimtita. Nu-i rusine sa-si arate dedesubturile la varsta ei, si inca de fata cu un copil mic? Si ca veni vorba, reportera Jurnalul, ea ce facea sub dedesubturile batranei?

Greu sa tii sirul cand insisti sa personifici fiecare substantiv comun pe care-l folosesti. Iar localnicul pe care l-a intalnit reportera (tot sub dedesubturile batranei) e descris drept:

Nea Mihai, un bărbat în etate, dar fără vîrstă.

In continuare, alta serie de formulări fără sens, redundante sau infantile

 - din reportajul Ranger de România (Ionela Gavriliu Paul Rogojinaru)

Într-un cuvînt, rangerul de România e ceva mai mult decît un pădurar şi mult mai puţin decît ce ar trebui să fie.

- din reportajul bizar intitulat Ping-pong cu zimbrii de la Haţeg (Carmen Dragomir, Diana Rotaru)

măcar pentru că bizonul european a fost clasificat ca specie în pericol ar trebui să ţinem cu dinţii de el ca să nu moară.

Reamintim reporterilor Jurnalul ca un zibru arata asa:

Mult succes cu tinutul in dinti. Dar pana una alta, in vreme ce oamenii de la jurnalul isi testeaza rezistenta dintilor, ce fac zimbrii?

Îşi văd de rumegat, flegmatici, de parcă soarta lor de acum nu le-a şterpelit nobleţea de odinioară.

-din reportajul Fabrici de mobilă şi durere pe Jiu (Sorin Anghel), un non sequitur colosal:

Căsătoria este un rău necesar. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre mineritul de România

-din reportajul Bomba ticăie la Săvineşti (Carmen Plesa)

La un moment dat, această activitate de izolare şi-a încetat activitatea şi fără îndoială era perioada în care începuseră şi problemele financiare pentru ICEFS.

Activitatea si-a incetat activitatea? Dar editorul de la jurnalul cum de si-a incetat-o pe a lui? Sau stati asa, el era ocupat in alta parte. Probabil tocmai tinea un zimbru in dinti.