Festivalul de scurtmetraje Azyl din Slovacia are o secţiune cât se poate de intrigantă: filme de un minut. În acest minut, unii reuşesc să spună o poveste completă, care se desfăşoară liniar de la expoziţiune la deznodământ (de exemplu, The Black Hole, http://azyl.zeroone.sk/player/play.html?id=333); alţii, dimpotrivă, se opresc asupra unui univers vizual, într-un registru liric (de exemplu, Immerse, http://azyl.zeroone.sk/player/play.html?id=340). Dar ce poate fi mai uşor de formulat în câteva cuvinte/imagini decât o idee primită de-a gata?

În Neblokujte linku (Nu ţineţi lina ocupată, http://azyl.zeroone.sk/player/play.html?id=345 ), un bărbat între două vârste găseşte un tânăr sângerând pe stradă. Încearcă să-l ridice şi, între timp, apelează un număr de urgenţă – centralista de la capătul liniei e singura voce pe care o auzim în film. Când să răspundă centralistei, bărbatul observă o seringă lângă tânăr (iar noi îi vedem, într-un close-up, încheietura vânătă şi plină de înţepături, ca nu cumva să nu înţelegem). Fără a închide telefonul, bărbatul îi dă tânărului câteva şuturi în burtă şi pleacă, pe când centralista strigă tot mai iritată „Nu ţineţi linia ocupată!” Iată deci un bun samaritean care discriminează, sau de ce nu, o societate care loveşte în dependenţii de droguri în loc să-i ajute. Ceea ce are să ne spună filmul e cât se poate de adevărat – dar cât se poate de sec.

Şi mai tezist e Ispovijed (Spovedania http://azyl.zeroone.sk/player/play.html?id=334 ): un bărbat se spovedeşte, iar apoi îşi plăteşte iertarea cu cardul. Aşadar, filmul nu e mai mult decât un banc cu preoţi pus în scenă, o înţepătură (cam boantă) la adresa Bisericii.  E de-a dreptul interesant cum (în 2010, în plină epocă „meta”) filmul acesta foloseşte clişee în mod inocent, fără nicio urmă de ironie sau deconstrucţie.

În fine, cel puţin unul din filmele foarte scurte de la Azyl a reuşit să transmită un mesaj fără a se îneca în el. Co by sa stalo (Ce s-ar întâmpla http://azyl.zeroone.sk/player/play.html?id=328) începe prin a se întreba ce s-ar întâmpla dacă radiaţiile de pe Pământ ar fi mai puternice. O serie de voci (de copii?) ne spun că s-ar naşte monştri, dar ne-am putea oricum împrieteni cu ei. Îi şi vedem pe monştri – polipi coloraţi, suprapuşi peste film live-action. Filmul se întinde în fond între două locuri comune, cel al pericolului nuclear (cu care începe) şi cel al toleranţei rasiale (cu care se încheie). Îngrijorările lumii contemporane se leagă într-un manieră improbabilă, suprarealistă, ceea ce salvează filmul de la tezism. 

Tezismul e, cu siguranţă, una din marile probleme ale scurtmetrajelor în general, dar nu e singura. Filmul scurt de la Azyl (un festival cât se poate de respectabil) nu depăşeşte, de cele mai multe ori, nivelul de exerciţiu tehnic; iar atunci când are ceva de spus, comunică jurnalistic, în imagini arhicunoscute, tocite de uz. Căutarea de shorturi bune e de aceea o muncă de colecţionar, cu multe mărunţişuri rizibile şi câte o descoperire din când în când.