Sunt foarte putini miruni care sa nu fi vazut de cel putin doua sau trei ori Gadjo Dilo. Gatlif, regizorul bazaconiei, s-a specializat in filme despre etnii limitrofe (tigani, algerieni, mauri), prezentate astfel incat sa rezoneze cu nevoile exotice ale publicului vestic (practic, din aceeasi serie cu isteriile de gen “Indragostita de un massai”, doar cu pretentii intelectual-cinefile). 

Gatlif a filmat de cateva ori in Romania, fiind un apropiat al tiganilor si foarte pasionat de muzica tiganeasca. Desi prezenti aici de cand lumea, tiganii au fost rebotezati de Gatlif pentru romanii accelerat-europenizati- mirunii in special, preocupati mereu de anecdote cu aer antropologic, au virat-o spre satra chic, diverisificandu-si garderobele cu fuste colorate si playlisturile cu toate “projecturile” electro-tiganesti aparute pe piata. Sarlatanul princeps a fost Gatlif, iar Gadjo Dilo si Transylvania sunt doua filme la care mirunii vor apela mereu cand simt nevoia de “putina umanitate, putina culoare, un soundtrack alert pentru viata mea”. Pentru fiecare tigan, un voluntar in tenisi si esarfa- iata o fatalitate pentru care trebuie sa-i multumim mai mult lui Gatlif decat Uniunii Europene. In fine, ii putem multumi si pentru Romain Duris, care a avut totusi meritul de a aduce barba si parul pe lista de preferinte a mirunelor cand vine vorba de barbati , dupa ani lungi de totalitarism al doar-pielii.