Mirunii stiu ca nu sunt singuri pe lume si ca cei asemanatori lor se afla in facultatile, cafenelele si book shopurile din vestul Europei. Astfel, cea mai la indemana metoda pentru a-si largi cercul de amici-miruni si experiente adiacente este sa mearga de preferinta in Olanda sau Franta pentru un an cu pretentia ca se duc sa invete, folosind un program Erasmus.

Bine echipati cu bazele mirunismului (muzica&cinema indie, cultura bicicletei, ecologie, purtatul de 7-10 culori deodata etc) mirunii se duc de regula in universitati de mana a doua sau a treia, dispuse sa-si umple amfiteatrele si cu romani, bulgari pe langa loturile lor de imigranti/magrebieni educati cu forta de programe sociale guvernamentale. Siguri ca nu au cum sa-si pice examenele din pricina “western guilt”-ului care se manifesta prin dragalasenie si condescendenta, mirunii se ocupa cu explorarea culturilor alternative ale locului, vizitatul de orasele cat de mici si anoste, poze cu absolut oricine, familiarizarea cu toate ierburile puse la dispozitie de comunitatea rastafari locala, inscrierea in grupuri&organizatii ecologiste, de ajutorare a tiganilor etc.

De asemenea, una dintre eurobornele neaparat de atins e o relatie pasagera cu un mirun/a din localitate; la urma urmei, e un motiv de mandrie, inapoi in patrie, sa spui ca ai avut o relatie cu un Joel sau o Pauline, un Fuurdjel sau o Haasje.