Una dintre metodele de fronda ale mirunilor in raport cu consumul de serie/industrial este inclinatia pentru mancarea de casa/slow food/gatitul-ca-arta. Mersul la restaurant (atata vreme cat nu e thai/vietnamez/vegan) e o barbarie, una dintre filiatiile omului modern/corporatist/KFCbound. Astfel, mirunii cauta&implementeaza cat mai multe retete de prajituri (preferate fiind cele care vin bucataria mediteraneana/orientala), salate, sufleuri si orice aranjament culinar care sa fie rodul unui demers creativ (neaparat ludic!) si nu o insiruire de gesturi revoltator de muncitoresti (prajiri/fierberi/microunde etc.). Mirunii cauta mereu sa-si serveasca toti cunoscutii cu ce gatesc si gasesc o fericire suspecta in a satura oameni cu creme brulee si biscotti. Gatitul e o noua forma de expresie creativa pentru miruni; la urma urmei e bine ca au depasit poezia cu rima alba. 

In centrul gastronomiei mirunice se afla doi pivoti: ciocolata si mirodeniile. Ciocolata are (cel putin) doua roluri: primul e de a recupera latura plaisirista a mancatului (latura considerata de miruni ca fiind secundara pentru contemporanii lor cenusii/cocalari in detrimentul obtinerii facile de carbohidrati) iar al doilea se refera la conexiunea culturala cu anii 20-50( una dintre perioadele-sursa pentru miruni, cealalta fiind anii 70) , ani in care ciocolata a fost, cel putin in Europa, una dintre balamalele traitului de pe-o zi pe alta, intr-o mansarda parizianesca, traind din amor, poezie, ciocolata/vin si revolutii. Pasiunea pentru ciocolata poate fi legata si de relaxarea celor mai multe dintre mirune fata de proportiile corpului lor; acestea prefera sa fie putin molatice/prevazute cu love handles, adica ceva mai in ton cu reperele lor interbelice.

Mirodeniile sunt marcile priceperii/supraspecializarii gastronomice mirunice. A fi gastrochic presupune la urma urmei si o intelegere superioara a deliciosului/savurosului si a mecanismelor acestora. Un sufleu nu e doar asa, o intamplare, ci e o poveste despre bucatar- e rodul calatoriilor mirunului fauritor (“deci exact asa era sufleul pe care l-am mancat in primavara la Grenoble”) si e o manifestare a multiculturalismului sau, tinand cont ca de regula contine ingrediente adunate de pe toate continentele (hail to Fuchs). Pentru un mirun, o mancare dichisita (buna de pozat si pus pe unul dintre miile de food blogs frenchy aparute recent) e o victorie impotriva oamenilor simpli, care mananca paine unsa cu ceva ininteligibil scos cu degetele dintr-o caserola. E (faux) victoria complexului/haute couture-ului alimentar mirunic in fata semipreparatelor de serie, monocrome si fara gust. E o alta victorie a mirunilor rafinati, exegeti ai “micilor placeri” in fata indivizilor nuli ca savoir-vivre.