
Cand am auzit ca editura Tritonic va publica debutanti romani, am fost sceptic (desi era pasul logic intr-o politica editoriala ce a renuntat la romane SF pentru thrillere papale, carti de bucate si volume de auto-cunoastere).
Humanitas si Polirom deja publica masiv scriitori romani debutanti sau aflati la primele romane, iar textele se invart cam in aceeiasi zona: o combinatie de pornografii insipide cu cinism de Bukowski si vulgaritati teribiliste de clasa a 9-a. Iar daca la acest nivel se afla autorii girati de editurile puternice... Dumnezeule, va dati seama ce a ramas la dispozitie pentru Tritonic?
Probabil ca redactorii lor si-au cautat autorii debutanti prin manuscrisele respinse de alte edituri... ceea ce nu e un lucru neaparat rau. "Conjuratia imbecililor" a fost publicata postum, dupa ce mama autorului s-a postat in usa unui redactor si l-a obligat sa citeasca manuscrisul refuzat de un sir nesfarsit de edituri...
Dar, indiferent cum se desfasoara backstage-ul literar la Tritonic, redactorii lor au totusi un mare merit: l-au descoperit pe Ciprian Mitoceanu, absolvent de medicina veterinara si literatura (in aceasta ordine), actualmente profesor de geografie la o scoala gimnaziala din Botosani. Omul care auzind ca thrillerul romanesc a murit, s-a ambitionat sa-l resusciteze de unul singur, folosindu-se de cunostintele sale veterinare.
Abilitatea cu care Tritonic l-a descoperit pe acest om nu se extinde, din pacate, si la nivelul promovarii. In materialele promotionale, publicitarii lor recomanda sa citim romanul tinand cont că autorul are şi specializarea de tehnician veterinar... asociere care nu da deloc bine intr-o scena literara foarte snoaba. Cum romanul se intampla sa mai fie fie si thriller (gen indeobste considerat inferior de critica literara), mestesugul literar cu care scrie Mitoceanu are toate sansele sa ramana neobservat. De aceea, cred ca textul mitoceanian se impune a fi analizat cu atentie.
Romanul "Coltii" incepe abrupt. In Moscova anilor '90, un gunoier strange niste oase umane rasfirate intr-un canal. Acestea au fost aruncate de "omul cu ochii laser", Piotr Ivanovici, un personaj a carui "privire miroase a moarte si ar putea topi pana si turela unui tanc”.
"Era suficient ca Piotr Ivanovici sa te priveasca pentru a simti mirosul de pamant proaspat rascolit, mirosul de mormant". (pag 15)
Impresia pe care o lasa asupra oamenilor e coplesitoare:
"Serioja se simti paralizat (...) N-ar fi putut sa fuga nici daca Piotr Ivanovici s-ar fi aruncat asupra lui inarmat cu un topor, unealta care putea fi transformata in arma de care Serioja se temea cel mai mult." (pag 16)
Piotr Ivanovici locuieste intr-o suburbie parasita si creste o haita de lupi (sau de caini lupi, sau si de caini si de lupi - detaliul nu e niciodata clar) pe care ii hraneste cu inimi de maidanez, smulse in timp ce inca mai bat.
Singurul lui vecin e capitalistul Felix Razgul. Proaspat avansat vicepresedinte la o fabrica de medicamente, el locuieste intr-o vila impreuna cu sotia Olga (fiica unor nomenclaturisti) si cu cei doi copii ai lor. Felix isi adora cainele, un barzoi numit Misa, asa ca apucaturile excentricului sau vecin il ingrjoreaza destul de tare:
"Chiar daca incetase sa cioparteasca javre pe butucul din spatele casei, nu insemna ca si demonii isi parasisera salasul din spatele fruntii inguste" - (pag 66)
Printr-o serie de intamplari in care e implicata si fantoma unchiului unui personaj secundar, Piotr nu mai poate obtine maidanezi si, implicit, inimi pentru lupii (sau cainii) lui. Dupa o saptamana fara hrana lor favorita, acestia iau initiativa si, intr-o scena de mare lirism, se servesc din barzoiul vecinului Razgul:
"Bucurandu-se de vremea splendida, Misa alearga prin curtea din spate. (...) Alearga in salturi prelungi, acrobatice, in vreme ce urechile ii danseaza pe cap, iar din botul prelung ii spanzura limba rozalie. Urmareste un fluture sau poate o pasare. (...) De dupa gard se ivesc ochi dusmanosi. (...) Misa se opreste din harjoana solitara. Pasarea a zburat, dornica sa se alature suratelor ei care ciripesc intr-un pom alaturat. (...) Lupii il privesc printre scanduri cu ochi insangerati. Misa se opreste nedumerit. (...) Misa isi da seama de primejdie si incearca sa fuga, dar e prea tarziu.” (pag 76)
Cand Felix Razgul afla de moartea cainelui, "cerul se prabuseste peste capul lui ravasit." (pag 76).
"Lupii nu numai ca l-au sfasiat pe Misa, dar l-au devorat de-a dreptul!!" (pag 76)
Innebunit de manie, hotaraste sa isi faca singur dreptate.
"Pana aici! O sa-i omoare cainii ticnitului si chiar pe ticnit insusi! Trebuia sa termine o data cu statutul de covor” (pag 77)
Cu toata furia lui, nu reuseste sa omoare decat un singur caine (sau lup), inainte ca ceilalti sa-l atace si sa-l oblige sa se retraga cu un picior sfasiat. Dar acum e randul lui Piotr sa se razbune pentru cainele (sau lupul) ucis de Felix. Planul sau e sa-i omoare pe toti ocupantii vilei si in acest scop porneste "un adevarat asediu".
Situatia e rezumata de Felix:
"Ne-a taiat telefonul, curentul electric, apa si gazele, precum si orice posibilitate de a iesi din casa. Putem incerca... dar in cateva clipe zavozii dementului ne-ar infuleca cu tot cu haine si incaltari. (...)
-Ce-are cu noi?
-Ce-are cu noi? Felix pufni dispretuitor. Cred ca nimic deosebit. Am incercat, intr-un acces necontrolat de furie, sa-i crap capul cu ranga si i-am ucis unul dintre pretiosii caini. Acum nu vrea decat sa-mi intoarca serviciul."
Pe langa familia lui Felix, asediat in casa se mai afla si veterinarul Veaceaslav Oblomov, venit intamplator sa vaccineze defunctul barzoi. Acesta doftoriceste piciorul lui Felix, in timp ce afara, Piotr incepe sa bombardeze vila cu bolovani. "
"Piotr isi cauta o pozitie comoda si incepu sa bombardeze ferestrele de la parter" (pag 92)
Ramas la un moment dat singur, (ceilalti s-au dus sa blocheze toate intrarile in casa) Felix aude zgomote si e convins ca Piotr a reusit sa intre si vine sa-l ucida. Pentru ca nu poate "sa faca fata unui nebun scelerat inarmat doar cu o perna", isi alege o arma: "un suport de flori care aducea al naibii de mult cu un sfesnic pentru o singura lumanare, se dovedi suficient de zdravan pentru a primi utilizarea de arma improvizata" (pag 90) si asteapta pregatit. Pe masura ce zgomotele se apropie lent, incepe totusi sa aiba indoieli:
"Dar daca dementul, in loc sa-si bage capul in camera unde-l astepta o moarte violenta, metamorfozata intr-un suport de ghivece pentru flori, va deschide usa pentru a-si mana inauntru teribilii caini?" (pag 91)
Pe usa nu intra nebunul, ci Fenia, menajera familiei, care-i cat pe-aci sa primeasca in cap mortalul suport de flori. "Cu toata drama din jur, Felix uitase cu totul de ea."
Fenia are si ea probleme: e indragostita de "muncitorul de piata" Oleg Vlasov, fara sa stie ca acesta e de fapt "infamul violator din Smolitel". Oleg o iubeste si el, ba chiar
"era indragostit de Fenia asa cum nu era indragostit de propria viata. Nu era cea mai buna dovada in acest sens [faptul] ca nici o femeie nu mai fusese violata in piata de trei luni?" (pag 101)
Infuriat de absenta Feniei (o considera infidela) Oleg se repede la pana la vila si e prompt devorat de dulaii (sau lupii) lui Piotr, incepand cu penisul. Fenia e disperata. "Singurul om care-i demonstrase c-o iubea nebuneste nu putea sfarsi in stomacul lupilor care asediau casa" (pag 114)
Plictisit de asediu, Piotr se hotarasta sa dea foc vilei, dar in asa fel incat nimeni sa nu-si dea seama "ca el a fost omul din spatele chibritului". Toarna niste "substante incendiare" prin geamurile pivnitei, si apoi pleaca sa mai aduca benzina. Asediatii devin tot mai disperati. Olga, mai ales,
"n-ar fi rezistat dezamagirii de a descoperi ca nu exista nici ce mai mica sansa de a scapa de incinerare." (pag 158)
Totul nu e insa pierdut. Dupa 80 de pagini de asediu, Felix isi aminteste ca In Pivnita Exista Un Tunel care da in canalizarea moscovita. "
"Pivnita (...) era departe de a putea intra in lupta pentru un concurs de curatenie, dar avea meritul ca in ea puteai gasi cam tot ceea ce putea fi necesar la un moment dat, inclusiv o cale de scapare" (pag 159)
Pentru Felix salvarea vine insa prea tarziu. El nu poate intra in canalizare cu o rana infecata (piciorul sfasiat de caini), deoarece canalizarea e murdara si ... uhm... si probabil rana s-ar infecata si mai rau.
“Sa intri intr-o canalizare cu rani deschise este ca si cum ai intra intr-o benzinarie cu tigara aprinsa.” (pag 158)
Cum femeile si copii se tem de lighioanele care ar putea misuna pe acolo, pana la urma in canal intra numai veterniarul Veaceaslav, cu scopul de a aduce ajutoare. Dupa doar cativa metri, el ramane blocat in tunelul ingust si sufera o criza de claustrofobie si disperare.
"Si daca era preferat sa-si incheie cariera transformat in friptura de un dement scapat de sub control, de ce mama naibii nu ramasese sus, in pivnita?" (pag 164)
Insa hotararea ii revine repede:
"Ba nu! Nu trebuia sa se lase prada disperarii si sa se opreasca, asteptand ca moartea sa-l invaluie sub forma unui nor de fum toxic" (pag 166)
Se taraste cu indarjire, pana ajunge intr-un tunel mai mare.
"Lanterna insa functiona. Fascicolul de lumina care tasni brusc (...) ii dezvalui o caverna incredibil de mare, cat o pestera." (pag 166)
De acolo, reuseste sa ajunga in strada si sa gaseasca un telefon, dar nu inainte de a o speria pe vanzatoarea de flori si tigari de contrabanda Galea Sevcenko, o femeie care a vazut totul:
"jafuri organizate de pustani asupra chioscurilor de maruntisuri, jafuri mai mari, indreptate asupra bancilor sau transportoarelor blindate de valori, crime, luari de ostateci, violuri si asasinate domestice, demonstratii inabusite in violenta, mitinguri si defilari de mare clasa, pana si fatza presedintelui" (pag 169)
Cand Piotr, omul cu ochi laser, se intoarce cu substantele incendiare, e inhatat de militieni mascati. Lupii (sau cainii) nu ii sint de nici un folos (militienii au dat cu spray anti-caini).
Urmarind scena de langa o masina de militie veterinarul vede si cum asediatii sint escortati afara din casa. Sau, ma rog…
"Usa se deschise si femeile ravasite de disperare si de salvarea miraculoasa, se aruncara in bratele barbatilor mascati" (pag 173)
Obosite, dar bucuroase, femeile se arunca si in bratele veterinarului salvator. Acesta insa, se gandeste la altceva:
"Oblomov o stranse pe Fenia la piept si simti furnicaturi deloc nelacute in zonele impunse de sfarcurile obraznice ale fetei. Avea pofta de sex. Poate ca avea sa fie si fata de acord" (pag 174)
Cu totii sint usurati ca totul s-a terminat. Dar.. s-a terminat cu adevarat!?
"Da, s-a terminat, aproba si veterniarul. (...) Ceva ii spunea insa ca nu se terminase totul. Sa fi fost de vina privirea de gheata otravita pe care i-o aruncase Piotr Ivanovici, chiar inainte de a fi varat in masina Militiei?" (pag 174)

Distinsul autor: Ciprian Mitoceanu
Va dati seama ca o asemenea povestire nu poate fi pusa pe hartie decat intr-un mare stil. (Intr-o asemenea masura incat nici nu stii de unde sa incepi un comentariu)
Desi Mitoceanu nu ajunge (din pacate) chiar la nivelul lui Daniel Grosu, nimic nu il impiedica sa se straduie:
Pe langa dialoguri si faptul ca salvatorul situatiei e veterinar (ca si autorul) se remarca comparatiile, folosite cu mare inventivitate. Cand ati citit ultima oara despre animale comparate cu alte animale?
"Boturile cainilor erau ca niste guri de crocodil" (pag 111)
"Lupoaica sosi galopand si latra scurt" (pag 168)
Alte exemple:
"transpirase de parca s-ar fi aflat in sauna unchiului Leonid" (pag.12)
"acoperisul era aplecat pe-o parte, ca sapca unui consomolist semecher" (pag.12)
"era amarat ca un diavol care tocmai a facut o baie" (pag 21)
"parasi camera asemenea unei furtuni de vara, trantind usa" (pag 29)
"numai ochelari ii mai lipseau pentru a fi cu adevarat hada" (pag 35)
"era stors de energie ca o lamaie de zeama" (pag 73)
"groaza il invada asemenea unei otravi cu actiune rapida" ( pag 86)
"un tzarait strident, ca al unui greier asezat pe timpan" (pag 121)
"madularul excitat era cat o umbrela inchisa" (pag 129)
Insa domeniile in care Mitoceanu exceleaza cu adevarat sint analogiile si comparatiile extinse:
"Victor isi scoase maieul soios si incepu sa-l agite pe deasupra capului, ca si cum ar fi fost un matelot esuat pe o pluta, un naufragiat care incearca cu disperare sa atraga atentia vaporului care se pierde la orizont." (pag 14)
"Nici un raspuns... (...) Vaporul se pierduse in zare si naufragiatul realizase dintr-o data grozavia situatiei in care se afla. Cam asa putea fi descrisa expresia intiparita pe mutra de pungas a lui Victor." (pag 14)
"De ce nu mergeau acasa asa cum se cuvine unor fete cuminti, care asteapta rabdatoare ca alesul inimii sa le infunde delicat in perete butonul de la sonerie, somand neindurator sa i se raspunda la sentimente?" (pag 33)
"Vag, ca sirena unui vapor aflat la kilometri departare, auzi in mintea lui glasul bland al bunicii" (pag 89)
Se remarca si folosirea dialogurilor. Personajele lui Mitoceanu nu spun niciodata, pur si simplu, ceva, fara sa isi insoteasca replica cu miscari sugestive, inregistrate cu acribie de autor. Iata cateva exemple, toate de pe primele doua pagini:
- (...), marai nemultumit gunoierul (pag 1)
- (...), scrasni nerabdator omul in uniforma, fataindu-se nervos (pag 1)
- (...), pufni incet gunoierul (pag 1)
- (...), exclama cu surpriza si groaza (pag 1)
- (...), isi dadu cu parerea gunoierul (pag 1)
- (...), scanci gunoierul (pag 1)
- (...), ranji gunoierul (pag 1)
- (...), rosti gradatul (pag 1)
- (...), latra colonelul (pag 2)
- (...), marai rautacios colonelul (pag 2)
- (...), scrasni colonelul (pag 2)
Umberto Eco scria odata despre listele pe care le-a alcatuit in timp ce pregatea romanul "Numele trandafirului": liste cu calugarii din manastire, liste cu incaperile manastirii, liste cu cartile din biblioteca, si asa mai departe. Sint convins ca si Mitoceanu si-a alcatuit liste, pe care a inregistrat toate gesturile si expresiile care i-au trecut in minte, plus toate combinatiile si permutarile posibile intre ele.
Desi personajele gesticuleaza mai mult decat solistul unui videoclip de hip-hop, miscarile lor nu se repeta niciodata. Sigur, acelasi personaj poate scrasni, hohoti sau scanci de mai multe ori, insa de fiecare data cu alte gesturi, care devin tot mai complexe pe masura ce romanul progreseaza si Mitoceanu epuizeaza combinatiile simple:
- (...), ofta Masenka (pag 36)
- (...), carai pistruiata cu glas de cioara bolnava (pag 36)
- (...), replica Masa si ofta din nou (pag 36)
- (...), croncani pistruiata fatzaindu-se prosteste (pag 36)
- (...), se opuse Masa, clatinandu-si zulufii blonzi (pag 36)
- (...), prostii, stramba pistruiata din nasul carn (pag 36)
- (...), mormai neauzit Serioja (pag 36)
Si sintem abia la pagina 36! Mai departe complexitatea expresiilor se dezvolta exponential:
- (...) suspina Olga, palida de incordare si spaima 71
- (...), zbiera veterinarul cu o grimasa de durere pe mutra roscovana
- (...), hohoti cu fata luminata de o bucurie diabolica (pag 146)
- (...), izbucni Olga cu violenta unei torpile
- (...), se confesa mai tanarului sau pustan care abia-si radea obrazul de doua luni in timp ce arunca pe geamul masinii paharul de plastic, chiar langa un cos pe care scria stangaci "Pastrati Moscova curata. Aici traiesti, cetatene". (probabil nesuferitii de ecologisti facusera shotia)" (pag 45)
Si exemplul meu favorit:
- (...), hohoti pistruiata, bataindu-se asemenea unei balene care se joaca cu un pui de foca (pag 138)
Intr-un text de o asemenea anvergura era imposibil sa nu se strecoare si cateva greseli (cateva pe fiecare pagina). Avem asadar :
-pleonasme:
- “dulaii infernali erau veniti din iad”
- "dement ticnit" (pag 157)
- "Libertatea in care se balacarea de ceva vreme societatea rusa dadea nastere la asociatii straniu de ciudate" (pag 14)
- "Olga avea o oarecare doza de isterie in structura personalitatii proprii." (pag 73)
-conjugari gresite:
- “acesti talhari care isi sugrumeaza victimele”
-erori de redactare:
- "Victor trase un ciot stapanit" (pag 22)
- "Cine ar fi putu banui ceva?" (pag 35)
-si cateva anacronisme amuzante (actiunea se petrece la Moscova, imediat dupa caderea comunismului):
“Am nevoie de bani, scanci disperat, imputitul de la internet a spus ca-mi rupe picioarele daca nu-i platesc ultimele trei ore de jocuri.” (pag 14)
Acelasi peronaj este campion la jocul “Age Of Impire” – ortografiat exact asa. Aici cred ca putem observa o influenta nabokoviana (in sensul in care se stie ca Vladmir s-a documentat pentru Lolita calatorind cu autobuze scolare si notandu-si jargonul copiilor; Intr-un mod oarecum similar Mitoceanu trebuie ca si-a intrebat elevii: “Ma, ziceti-mi un joc d'ela de-a vostru”).
Ar mai fi multe de spus, dar o sa ma opresc aici. Sigur, multe din elementele romanului pot parea rizibile, dar ma incapatanez sa cred ca existenta unui autor precum Mitoceanu nu este indeajuns apreciata. Intr-o lume tot mai postmoderna, in care blestemul "meta" l-a ajuns din urma pana si pe Van Damme, cati scriitori mai pot concepe fara urma de intentie ironica o asemenea scena:
"Ceva era in neregula, nu stia ce anume. (..) O voce launtrica incepu sa-i strige in cap:
-Intoarce-te! Intoarce-te nesocotitule!
-Unchiul Leonid? scanci Serioja surpins.
Nu mai auzise de ani de zile vocea unchiului Leonid. Ultima data ii vorbise inainte sa moara in acel stupid accident de navigatie." (48)

