Plebeului îi place şaorma. Nu, nu agreează bucătăria arabă, ci sandvişurile unsuroase făcute de nane locale şi vândute la un gemuleţ. Şaorma se mănâncă în faţa gemuleţului sau în maşină, cu gura plină, cu capul înfundat între umeri; înainte de prima muşcătură, se scuipă sănătos. Rămâne de explorat care e „farmecul” şaormei: oare îi aminteşte plebeului de ceea ce îi gătea mama kolhoznică / proletară? E oare ambivalenţa est-europeană faţă de fast-food, care e în acelaşi timp accesibil şi luxos? (A mânca altundeva decât acasă e un lux necontestat; iar luxul la 5 lei aduce sclipiri în ochii unui plebeu.)