În După-amiaza unui faun, Tudora Şandru-Mehedinţi creează un abecedar al prozei lui Bioy Casares. Volumul adună povestiri de pe parcursul întregii sale cariere, panoramându-i preocupările tematice şi tehnicile narative. Dar nu trebuie omis nici că volumul e cules şi tipărit exemplar.

Selecţia textelor reuşeşte să surprindă dispersia şi continuitatea bizară a temelor lui Bioy Casares. Scriitorul argentinian poate împleti în aceeaşi povestire SF-ul politic şi trădarea unei femei (Planuri pentru fuga la Carmelo), politica reală şi fantasticul eliadesc (Camera fără ferestre), paranormalul şi gelozia (Muşte şi păianjeni). Alteori, dimpotrivă, mizează totul pe detaliul psihologic (După-amiaza unui faun) sau pe o parabolă (Salvarea). Tehnica biomedicală (clonarea în Măşti veneţiene, criogenia în Se deschide o uşă) forţează mereu personajele să-şi reevalueze iubirile obsedante şi iminenţa propriei morţi. Fragilitatea „marilor teme” ale literaturii în faţa unei lumi tehnologizate şi politizate dă probabil farmecul acestor texte.

Totuşi,  Bioy Casares e remarcabil mai ales prin asperităţile naraţiunii. Ritmul povestirii e adesea nefamiliar, descrierile sunt remarcabil de sumare pentru un prozator occidental. Personajele vorbesc condensat, aproape academic, şi cel mai adesea refuză să se lase înţelese de către cititor. Deşi naraţiunea e liniară, intriga e adesea amânată până în ultimele pagini. Ca orice abatere de la normele estetice consacrate, particularităţile prozei lui Bioy Casares funcţionează ca lentile analitice: insatisfacţia instinctivă a cititorului (în faţa unei proze care nu e nici chiar clasică, dar nici chiar postmodernă) spune ceva despre convenţiile prozei. Şi, ca orice abatere de la familiar, scriitura lui Bioy Casares sacrifică trăirea estetică a cititorului de rând. Fiecare va trebui să decidă singur dacă idiosincraziile argentinianului sunt excentricităţi, rateuri sau experimente. 

În fine, cartea-obiect merită şi ea câteva cuvinte. Textura vag catifelată a copertei, hârtia uşoară (probabil reciclată), literele clare şi lizibile amintesc de volumele care, până de curând, se puteau comanda doar din străinătate. Întâlnirea dintre profesionalismul editorial şi cel tipografic e semnul unei maturităţi pe care cartea românească a atins-o foarte târziu.

Adolfo Bioy Casares. „După-amiaza unui faun.” Traducere şi selecţie de Tudora Şandru-Mehedinţi. Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2009.