Oserul e una dintre putinele ramasite socialiste pe care mirunii le considera chic si le promoveaza, fiind foarte dornici chiar sa-si duca si prietenii straini la astfel de manifestari. Una dintre marile realizari ale mirunilor este sa aiba obiecte unicat sau despre care se crede ca ar fi unicat. Astfel, mirunii cumpara de pe oser bijuterii, artizanat, accesorii vestimentare care “au apartinut cuiva de varsta bunicii mele”.

Oserul satisface o alta nevoie mirunica de baza, aceea de a se afla in afara comertului conventional, care apartine doar cocalarilor si altor creaturi de mall. Mirunii considera oserul un fel de fair trade, in care ei ca oraseni constienti de injustetile capitalismului ajuta populatiile limitrofe economic ale oraselor sa-si gaseasca locul intr-o societate "market based". Nu conteaza ca vor cumpara perdele roase de molii sau obiecte casnice nefunctionale; dincolo de comoditatea pe care posesiile o pot aduce, pentru miruni mai importanta e fronda in fata productiei de masa si apartenenta la enclave non-corporatiste. De aia au toti MacBook, Canon si beau cafea la Starbucks.  

Un alt motiv pentru care mirunii se duc pe oser e pentru ca pot fotografia (de preferinta cu aparate mai vechi, pe film) chipuri de negustori batrani, cu riduri si haine uzate, pe care apoi sa le posteze pe blogurile lor foto. De regula, numele pozelor (preponderent b/w) sunt scurte si ininteligibile, gen “Lumina”, “Chip”, “Om”. Desigur, o data ce isi cumpara produsele de pe oser, mirunii isi poarta vechiturile cu mare mandrie, de regula pana cand vad ca cineva are exact acelasi model de geanta facuta in anii 60 sau acelasi tip de cercei ceramici. In acest context, mirunii se vor vedea “amagiti” de serialitate (care a luat chipul “vintage”-ului) si renunta la a mai purta sau aminti obiectele cu pricina.

Foto : Mihai Biris (www.mihaibiris.wordpress.com)